Președintele Rezervelor Federale din SUA, avertisment pentru britanicii care doresc ieșirea din UE

Președintele Rezervelor Federale din SUA, avertisment pentru britanicii care doresc ieșirea din UE
Publicat: 06/06/2016, 20:54

„Un vot al cetățenilor în favoarea ieșirii Marii Britanii din UE ar putea genera repercusiuni economice semnificative”, a declarat Janet Yellen luni după-amiază, potrivit site-ului agenției Bloomberg.

Janet Yellen a făcut aceste afirmații într-un discurs în care a prezentat perspectivele economice în Statele Unite și la nivel mondial.

Președintele Rezervelor Federale din SUA a atras atenția că situația economică globală este afectată de scăderea ritmului creșterii economice a Chinei, dar și de referendumul organizat de Marea Britanie pe tema apartenenței la Uniunea Europeană.

Conform unor sondaje efectuate de institutele ICM și YouGov, grupul politic favorabil ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană are un avans de 4-5 puncte procentuale față de susținătorii rămânerii țării în comunitatea europeană. În acest context, valoarea lirei sterline a scăzut luni la cea mai mic nivel din ultimele trei săptămâni comparativ cu dolarul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Filmarea cu rapperul P. Diddy în timp ce își lovește fosta iubita a fost făcută...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
×